Atât de mult și-au dorit ieșenii să aibă un teatru după ce fostul Teatru Național din Copou a ars în 1888 încât primăria și-a demolat propriul său sediu pentru a oferi noului Teatru Național un loc demn în chiar inima urbei moldave. Odată cu alocarea unui teren adecvat, renumiții arhitecți vienezi Fellner și Helmer s-au apucat de treabă iar în doi ani, mai exact în 1896, primele piese de Alecsandri, Negruzzi și Millo au purces a-i încânta pe ieșeni de pe frumoasa scenă a noului teatru. Solid, confortabil și șarmant, teatrul era prevăzut cu ultimele descoperiri ale tehnicii momentului, precum instalația specială de lumină electrică sau încălzirea cu aburi și ventilatoare automate.
Clădirea încânta și din plan exterior. Patru fațade impunătoare, un portic clasic susținut de patru coloane, un fronton cu scene mitologice în care zeița Diana tronează pe un car alegoric, balcoane, sculpturi și coloane ionice angajate, toate elemente arhitecturale ce ne duc cu gandul la frumoasele temple grecești. Grădinile superbe ce înconjurau clădirea precum și cele două fântâni arteziene îmbogățeau vizual majestuosul edificiu.
Arta este regina abolută și în interiorul teatrului: cortina, pictată în 1896 de către meșterul vienez M. Lenz ne dezvăluie în zona centrală o alegorie a vieții simbolizată de cele trei vârste iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române. Cortina de fier este pictată de Al. Goltz, în culori pastelate și reprezintă metafore paradisiace, căci sunt reprezentate nimfe și îngeri. Candelabrul central este din cristal de Veneția și funcționează cu 109 becuri.
În anul 1956, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul primește numele marelui poet, dramaturg și om de cultură, Vasile Alecsandri, titulatură cu care Teatrul Național din Iași se mândrește și astăzi.
