Strada Doamnei este o stradă de numai 410 metri lungime, ce începe din Calea Victoriei și se termină în Bulevardul I.C. Brătianu.
Situată în Centrul Vechi al Bucureștiului, strada a fost denumită după Doamna Maria, soția lui Șerban Cantacuzino, domnitor al Țării Românești timp de 10 ani, între 1678 și 1688. Denumirea inițială a străzii a fost ,,Ulița Bărcănescului”, după proprietarul terenului din această zonă, iar strada a mai suferit 2 schimbări de nume, fiind cunoscută în perioada interbelică drept strada Paris și Mauriciu Blank (după numele bancherului cofondator al Băncii Marmorosch Blank, situată pe aceastră stradă).