Textul original al retetei: “2 sfecle, 2 teline si 10 cartofi se fierb deosebit, se fac felii subtiri, se pune sare, piper, se amesteca cu sosul urmator: un ou pentru 2 persoane, se fierb, se curata, se scot galbenusurile se frec cu o lingura untdelemn, faina, se face pasta. In ea pui otet, o lingurita mustar, patrunjel tocat, 2 sardele de Lisa curatite si taiate fin, 2-3 castraveciori din otet taiati fin si albusele tocate. Se amesteca totul.”Sursa: Caiet de gospodarie, manuscris, 1941
- 1 sfecla rosie
- 1 telina
- 5 cartofi
- 3 oua
- 3 linguri ulei
- 1 lingurita rasa de faina
- 3 lingurite otet
- 3 lingurite mustar
- patrunjel verde
- 125 g sardine din conserva in ulei
- cativa castraveti acri
- sare
- Se curata, se spala sfecla, telina, cartofii si se fierb separat. Cand sunt gata se taie cubulete / feliute mici
- Se fierb tari 3 oua (le punem la fiert 10 minute dupa ce apa da in clocot); cand sunt gata se pun in apa rece cateva minute si apoi se curata de coaja. Se scot galbenusurile iar albusurile se taie cubulete.
- Se prepara urmatorul sos: cu o lingura de lemn amestecam bine cele 3 galbenuse fierte cu uleiul si faina pana obtinem o pasta. Se adauga otetul, mustarul, patrunjelul tocat, sardinele maruntite, castraveciorii acri taiati fin si albuselele tocate. Se amesteca usor totul.
- Sosul pregatit se combina cu legumele fierte si taiate, se adauga putina sare, se amesteca, se gusta si se potriveste de sare si acru (se mai adauga castraveciori acri taiati fin daca este cazul)
- Se pune salata pe platou, se decoreaza cu patrunjel taiat fin si se serveste.
Salata lui Alexandre Dumas – o salata super gustoasa!
http://www.reteteistorice.ro/2018/09/04/salata-lui-alexandre-dumas-anul-1941/