Din cele mai vechi timpuri, în cadrul comunităților s-au organizat grupuri de oameni capabili să intervină pentru protecția persoanelor și a bunurilor acestora, în lupta cu focul și calamitățile naturale.
Despre primele măsuri ce definesc protecţia civilă, aflăm chiar din cartea lui Neagoe Basarab (domn al Țării Românești între 1512-1521), „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie“, în care îl sfătuieşte pe acesta ca, în caz de război, populaţia civilă (femei, copii, bolnavi, bătrâni) „să fie dusă înapoia zonelor unde urmează să aibă loc luptele, zone inaccesibile cotropitorilor“.
De la înfiinţare până în prezent, indiferent de apartenenţa la diferite structuri sau denumirile pe care le-a avut, protecţia civilă a rămas o componentă de bază a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora
Atunci
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, are statut militar, participă la îndeplinirea funcţiilor de strategie, reglementare, control, administrare şi reprezentare a ministerului pe plan național și internațional, emite metodologii, norme, regulamente şi proceduri, coordonează controlul de specialitate al serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, profesioniste şi voluntare.
Trebuie menționat că, până în anul 2004, misiunile de stingere a incendiilor și de protecție civilă se realizau de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, respectiv de către Comandamentul Protecției Civile. La data de 15 decembrie 2004 a intervenit fuziunea dintre cele două structuri, rezultând Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu inspectorate județene și, implicit, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” București – Ilfov.
